DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. [Prez. ind. și.: defáim] – Din lat. *diffamiare. (Sursa: DEX '98 )

A DEFĂIMÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A vorbi de rău; a ponegri; a cleveti; a calomnia; a denigra; a blama; a bârfi; a huli; a ponosi. 2) A pune într-o situație de inferioritate, lezând demnitatea; a umili; a înjosi. [Sil. -făi-ma] /<lat. difamiare (Sursa: NODEX )

DEFĂIMÁ vb. v. calomnia. (Sursa: Sinonime )

DEFĂIMÁ vb. v. desconsidera, disprețui, nesocoti. (Sursa: Sinonime )

A defăima ≠ a cinsti, a elogia, a lăuda, a glorifica, a preamări, a venera (Sursa: Antonime )

defăimá vb. (sil. -făi-), ind. prez. 1 sg. defăiméz, 3 sg. și pl. defaimeáză (Sursa: Ortografic )

Declinări/Conjugări
defăima (1 defăimez)   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) defăima defăimare defăimat defăimând singular plural
defăimea defăimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) defăimez (să) defăimez defăimam defăimai defăimasem
a II-a (tu) defăimezi (să) defăimezi defăimai defăimași defăimaseși
a III-a (el, ea) defăimea (să) defăimeze defăima defăimă defăimase
plural I (noi) defăimăm (să) defăimăm defăimam defăimarăm defăimaserăm, defăimasem*
a II-a (voi) defăimați (să) defăimați defăimați defăimarăți defăimaserăți, defăimaseți*
a III-a (ei, ele) defăimea (să) defăimeze defăimau defăima defăimaseră
* Formă nerecomandată