DEMARCÁȚIE, demarcații, s. f. Delimitare, despărțire, separare. ♦ Operație prin care se stabilește frontiera dintre două state sau linia despărțitoare dintre două suprafețe de teren. ◊ Linie de demarcație = linie care desparte două țări sau două suprafețe de teren. [Var.: demarcațiúne s. f.] – Din fr. démarcation. (Sursa: DEX '98 )

DEMARCÁȚIE s.f. Despărțire, separare, delimitare; demarcare. ◊ Linie de demarcație = linie care desparte două teritorii sau (fig.) două noțiuni. [Gen. -iei, var. demarcațiune s.f. / cf. fr. démarcation, it. demarcazione]. (Sursa: DN )

DEMARCÁȚIE s. f. delimitare, despărțire, separare. ◊ operație prin care se stabilește frontiera dintre două state sau linia despărțitoare dintre două suprafețe de teren. ♦ linie de ~ = linie care desparte două teritorii sau (fig.) două noțiuni. (< fr. démarcation) (Sursa: MDN )

DEMARCÁȚIE s. v. delimitare. (Sursa: Sinonime )

demarcáție s. f. (sil. -ți-e), art. demarcáția (sil. -ti-a), g.-d. art. demarcáției; pl. demarcáții, art. demarcáțiile (sil. -ți-i-) (Sursa: Ortografic )

DEMARCÁȚIE ~i f. v. A DEMARCA.Linie de ~ linie care desparte două suprafețe de teren, două zone ale unui teritoriu etc. [Art. demarcația; G.-D. demarcației; Sil. -ți-e] /<fr. démarcation (Sursa: NODEX )

Declinări/Conjugări
demarcație   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular demarcație demarcația
plural demarcații demarcațiile
genitiv-dativ singular demarcații demarcației
plural demarcații demarcațiilor
vocativ singular demarcație, demarcațio
plural demarcațiilor