DEMARCÁ, demarchéz, vb. I. 1. Tranz. A însemna printr-o linie de demarcație; a delimita, a despărți, a hotărnici. 2. Refl. (Sport) A scăpa de sub supravegherea adversarului. – Din fr. démarquer. (Sursa: DEX '98 )
A DEMARCÁ ~chéz tranz. A determina trasând anumite limite; a delimita; a țărmuri. /<fr. démarquer (Sursa: NODEX )
A SE DEMARCÁ pers. 3 se ~cheáză intranz. (despre jucători de fotbal, handbal etc.) A ieși de sub supravegherea unui adversar. /<fr. démarquer (Sursa: NODEX )
DEMARCÁ vb. I. 1. tr. A însemna printr-o linie de demarcație; a mărgini, a separa, a delimita, a hotărnici. 2. refl. (Sport) A scăpa de sub supravegherea adversarului. [< fr. démarquer, it. demarcare]. (Sursa: DN )
DEMARCÁ vb. I. tr. a însemna printr-o linie de demarcație; a delimita, a despărți, a separa. II. refl. (sport) a scăpa de sub supravegherea adversarului. (< fr. démarquer) (Sursa: MDN )
DEMARCÁ vb. v. delimita. (Sursa: Sinonime )
demarcá vb., ind. prez. 1 sg. demarchéz/ demárc, 3 sg. și pl. demarcheáză/demárcă (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
demarca (1 demarchez)   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) demarca demarcare demarcat demarcând singular plural
demarchează demarcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) demarchez (să) demarchez demarcam demarcai demarcasem
a II-a (tu) demarchezi (să) demarchezi demarcai demarcași demarcaseși
a III-a (el, ea) demarchează (să) demarcheze demarca demarcă demarcase
plural I (noi) demarcăm (să) demarcăm demarcam demarcarăm demarcaserăm, demarcasem*
a II-a (voi) demarcați (să) demarcați demarcați demarcarăți demarcaserăți, demarcaseți*
a III-a (ei, ele) demarchează (să) demarcheze demarcau demarcară demarcaseră
* Formă nerecomandată