DENOTÁ, pers. 3 denótă, vb. I. Tranz. 1. A dovedi (2), a vădi, a indica. 2. A exprima un anumit sens. – Din fr. dénoter, lat. denotare. (Sursa: DEX '98 )

A DENOTÁ pers. 3 denótă tranz. 1) A arăta printr-o trăsătură caracteristică. 2) A exprima un sens, o semnificație. /<fr. dénoter, lat. denotare (Sursa: NODEX )

DENOTÁ vb. I. tr. A vădi, a arăta; a marca, a indica. [P.i. 3,6 -tă. / < fr. dénoter, it., lat. denotare]. (Sursa: DN )

DENOTÁ vb. tr. a vădi, a arăta; a indica; a exprima un anumit sens. (< fr. dénoter, lat. denotare) (Sursa: MDN )

DENOTÁ vb. a arăta, a atesta, a indica, a releva, a trăda, a vădi. (Proiectul întocmit ~ competența autorului lui.) (Sursa: Sinonime )

denotá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. denótă; conj. prez. 3 sg. și pl. denóte (Sursa: Ortografic )

Declinări/Conjugări
denota   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) denota denotare denotat denotând singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea) deno (să) denote denota denotă denotase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele) deno (să) denote denotau denota denotaseră