|
DESCOJÍRE, descojiri, s. f. Acțiunea de a descoji și rezultatul ei. – V. descoji. (Sursa: DEX '98 )
DESCOJÍRE s. 1. cojire. (~ unui fruct.) 2. cojeală, cojire, jupuire. (~ trunchiului unui arbore.) (Sursa: Sinonime )
descojíre s. f., g.-d. art. descojírii; pl. descojíri (Sursa: Ortografic )
| descoji verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) descoji | descojire | descojit | descojind | singular | plural | | descojește | descojiți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | descojesc | (să) descojesc | descojeam | descojii | descojisem | | a II-a (tu) | descojești | (să) descojești | descojeai | descojiși | descojiseși | | a III-a (el, ea) | descojește | (să) descojească | descojea | descoji | descojise | | plural | I (noi) | descojim | (să) descojim | descojeam | descojirăm | descojiserăm, descojisem* | | a II-a (voi) | descojiți | (să) descojiți | descojeați | descojirăți | descojiserăți, descojiseți* | | a III-a (ei, ele) | descojesc | (să) descojească | descojeau | descojiră | descojiseră | * Formă nerecomandată | descojire substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | descojire | descojirea | | plural | descojiri | descojirile | | genitiv-dativ | singular | descojiri | descojirii | | plural | descojiri | descojirilor | | vocativ | singular | descojire, descojireo | | plural | descojirilor | |