DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea țărilor românești) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. 'discaballicare. (Sursa: DEX '98 )

DESCĂLECÁ vb. (înv.) a pedestri. (A ~ de pe cal.) (Sursa: Sinonime )

descălecá (descálec, descălecát), vb. – 1. A se da jos de pe cal. – 2. A popula, a se așeza într-un loc determinat. – Var. descălica. Mr. discalic. De la încăleca, după echivalența încuia-descuia, îmbrăca-desbrăca, etc. Totuși, se are în vedere adesea posibilitatea unui lat. *dĭscaballĭāre (Candrea-Dens., 214; REW 1439; Tiktin; Candrea), cf. sp. descabalgar; ipoteză puțin probabilă, mai ales dacă se ține seama de conservarea lui i aton. Cel de al doilea sens se datorează desigur unei influențe turanice, căci se știe că anumite seminții turanice trăiau în corturi portabile și că, pentru ele, „a descăleca” însemna a alege un loc pentru a-l popula provizoriu. – Der. descălecat, s. n. (acțiunea de a descăleca; întemeiere, colonizare); descălecător, s. m. (întemeietor); descălecătură, s. f. (înv., întemeiere). (Sursa: DER )

descălecá vb., ind. prez. 1 sg. descálec, 3 sg. și pl. descálecă; ger. descălecând (Sursa: Ortografic )

A DESCĂLECÁ descálec intranz. 1) A se da jos de pe cal. 2) A se stabili definitiv într-un loc, punând începuturile unei țări. 3) înv. A se opri pentru odihnă în cursul unui drum; a face un popas; a poposi. /<lat. discaballicare (Sursa: NODEX )

A descăleca ≠ a încăleca (Sursa: Antonime )