|
DESFẮT, desfături, s. n. (Rar) Desfătare. – Din desfăta (derivat regresiv). (Sursa: DEX '98 )
DESFĂT s. v. desfătare, petrecere, veselie. (Sursa: Sinonime )
desfăt s. n. (Sursa: Ortografic )
| desfăt substantiv neutru | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | desfăt | desfătul | | plural | desfături | desfăturile | | genitiv-dativ | singular | desfăt | desfătului | | plural | desfături | desfăturilor | | vocativ | singular | — | | plural | — | | desfăta (1 desfăt) verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) desfăta | desfătare | desfătat | desfătând | singular | plural | | desfată | desfătați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | desfăt | (să) desfăt | desfătam | desfătai | desfătasem | | a II-a (tu) | desfeți | (să) desfeți | desfătai | desfătași | desfătaseși | | a III-a (el, ea) | desfată | (să) desfete | desfăta | desfătă | desfătase | | plural | I (noi) | desfătăm | (să) desfătăm | desfătam | desfătarăm | desfătaserăm, desfătasem* | | a II-a (voi) | desfătați | (să) desfătați | desfătați | desfătarăți | desfătaserăți, desfătaseți* | | a III-a (ei, ele) | desfată | (să) desfete | desfătau | desfătară | desfătaseră | * Formă nerecomandată |