DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Des1- + [în]hăma. (Sursa: DEX '98 )
deshămá vb., ind. prez. 1 sg. deshám, 3 sg. deshámă (Sursa: Ortografic )
A DESHĂMÁ deshám tranz. (cai) A scoate din ham. /des- + a [în]hăma (Sursa: NODEX )
A deshăma ≠ a înhăma (Sursa: Antonime )
Declinări/Conjugări
deshăma   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deshăma deshămare deshămat deshămând singular plural
deshamă deshămați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) desham (să) desham deshămam deshămai deshămasem
a II-a (tu) deshami (să) deshami deshămai deshămași deshămaseși
a III-a (el, ea) deshamă (să) deshame deshăma deshămă deshămase
plural I (noi) deshămăm (să) deshămăm deshămam deshămarăm deshămaserăm, deshămasem*
a II-a (voi) deshămați (să) deshămați deshămați deshămarăți deshămaserăți, deshămaseți*
a III-a (ei, ele) deshamă (să) deshame deshămau deshămară deshămaseră
* Formă nerecomandată