DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Pr.: ind. și: dezbắr] – Et. nec. (Sursa: DEX '98 )
DEZBĂRÁ vb. 1. a (se) debarasa, a (se) descotorosi, a (se) dezobișnui, a (se) dezvăța, a (se) lăsa, a scăpa, (fig.) a (se) scutura, (fam. fig.) a înțărca. (S-a ~ de un viciu.) 2. v. descotorosi. (Sursa: Sinonime )
dezbărá vb., ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbăr, 2 sg. dezbári; conj. prez. 3 sg. și pl. dezbáre (Sursa: Ortografic )
A SE DEZBĂRÁ mă dezbár intranz. 1) A pierde un obicei rău; a scăpa. 2) A reuși să se elibereze de ceva sau de cineva care incomodează; a se debarasa; a scăpa; a se descotorosi. /Orig. nec. (Sursa: NODEX )
A (se) dezbăra ≠ a (se) obișnui, a (se) învăța (Sursa: Antonime )
A dezbăra ≠ a deprinde (Sursa: Antonime )
A se dezbăra ≠ a (se) deprinde (Sursa: Antonime )
Declinări/Conjugări
dezbăra   verb
Formă nerecomandată: dezbăre. 		infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dezbăra dezbărare dezbărat dezbărând singular plural
dezbară dezbărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dezbar, dezbăr* (să) dezbar, dezbăr* dezbăram dezbărai dezbărasem
a II-a (tu) dezbari, dezbări* (să) dezbari, dezbări* dezbărai dezbărași dezbăraseși
a III-a (el, ea) dezbară (să) dezbare, dezbăre* dezbăra dezbără dezbărase
plural I (noi) dezbărăm (să) dezbărăm dezbăram dezbărarăm dezbăraserăm, dezbărasem*
a II-a (voi) dezbărați (să) dezbărați dezbărați dezbărarăți dezbăraserăți, dezbăraseți*
a III-a (ei, ele) dezbară (să) dezbare, dezbăre* dezbărau dezbărară dezbăraseră
* Formă nerecomandată