DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner). (Sursa: DEX '98 )
DEZLĂNȚUÍ vb. 1. v. stârni. 2. v. stârni. 3. v. clocoti. (Sursa: Sinonime )
dezlănțuí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. dezlănțui, 3 sg. și pl. dezlănțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiá (Sursa: Ortografic )
A DEZLĂNȚUÍ dezlănțui tranz. A face să se dezlănțuie. /dez- + lanț + suf. ~ui (Sursa: NODEX )
A SE DEZLĂNȚUÍ pers. 3 se dezlănțuie intranz. (despre acțiuni, stări, fenomene ale naturii) A începe brusc și cu violență; a se stârni; a se declanșa; a izbucni; a irupe. /dez- + lanț + suf. ~ui (Sursa: NODEX )
A dezlănțui ≠ a fereca, a încătușa, a înlănțui (Sursa: Antonime )
Declinări/Conjugări
dezlănțui   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dezlănțui dezlănțuire dezlănțuit dezlănțuind singular plural
dezlănțuie dezlănțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dezlănțui (să) dezlănțui dezlănțuiam dezlănțuii dezlănțuisem
a II-a (tu) dezlănțui (să) dezlănțui dezlănțuiai dezlănțuiși dezlănțuiseși
a III-a (el, ea) dezlănțuie (să) dezlănțuie dezlănțuia dezlănțui dezlănțuise
plural I (noi) dezlănțuim (să) dezlănțuim dezlănțuiam dezlănțuirăm dezlănțuiserăm, dezlănțuisem*
a II-a (voi) dezlănțuiți (să) dezlănțuiți dezlănțuiați dezlănțuirăți dezlănțuiserăți, dezlănțuiseți*
a III-a (ei, ele) dezlănțuie (să) dezlănțuie dezlănțuiau dezlănțuiră dezlănțuiseră
* Formă nerecomandată