|
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Dez- + moșteni (după fr. déshériter). (Sursa: DEX '98 )
DEZMOȘTENÍ vb. (JUR.) (înv.) a desclironomisi. (Și-a ~ fiul.) (Sursa: Sinonime )
dezmoștení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezmoșteneáscă (Sursa: Ortografic )
A DEZMOȘTENÍ ~ésc tranz. A lipsi (prin testament) de moștenire. /dez- + a moșteni (Sursa: NODEX )
| dezmoșteni verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) dezmoșteni | dezmoștenire | dezmoștenit | dezmoștenind | singular | plural | | dezmoștenește | dezmoșteniți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | dezmoștenesc | (să) dezmoștenesc | dezmoșteneam | dezmoștenii | dezmoștenisem | | a II-a (tu) | dezmoștenești | (să) dezmoștenești | dezmoșteneai | dezmoșteniși | dezmoșteniseși | | a III-a (el, ea) | dezmoștenește | (să) dezmoștenească | dezmoștenea | dezmoșteni | dezmoștenise | | plural | I (noi) | dezmoștenim | (să) dezmoștenim | dezmoșteneam | dezmoștenirăm | dezmoșteniserăm, dezmoștenisem* | | a II-a (voi) | dezmoșteniți | (să) dezmoșteniți | dezmoșteneați | dezmoștenirăți | dezmoșteniserăți, dezmoșteniseți* | | a III-a (ei, ele) | dezmoștenesc | (să) dezmoștenească | dezmoșteneau | dezmoșteniră | dezmoșteniseră | * Formă nerecomandată |