|
DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A face să dispară cu desăvârșire o idee, o deprindere (rea); a stârpi. – Dez- + rădăcină. (Sursa: DEX '98 )
DEZRĂDĂCINÁ vb. (livr.) a eradica. (A ~ un arbore.) (Sursa: Sinonime )
dezrădăciná vb., ind. prez. 1 sg. dezrădăcinéz, 3 sg. și pl. dezrădăcineáză (Sursa: Ortografic )
A DEZRĂDĂCINÁ ~éz tranz. 1) (copaci, plante) A scoate din pământ cu rădăcină cu tot. 2) fig. (idei, deprinderi etc.) A face să nu mai existe; a distruge complet; a stârpi; a extirpa; a extermina. /dez- + rădăcină (Sursa: NODEX )
A dezrădăcina ≠ a înrădăcina (Sursa: Antonime )
| dezrădăcina verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) dezrădăcina | dezrădăcinare | dezrădăcinat | dezrădăcinând | singular | plural | | dezrădăcinează | dezrădăcinați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | dezrădăcinez | (să) dezrădăcinez | dezrădăcinam | dezrădăcinai | dezrădăcinasem | | a II-a (tu) | dezrădăcinezi | (să) dezrădăcinezi | dezrădăcinai | dezrădăcinași | dezrădăcinaseși | | a III-a (el, ea) | dezrădăcinează | (să) dezrădăcineze | dezrădăcina | dezrădăcină | dezrădăcinase | | plural | I (noi) | dezrădăcinăm | (să) dezrădăcinăm | dezrădăcinam | dezrădăcinarăm | dezrădăcinaserăm, dezrădăcinasem* | | a II-a (voi) | dezrădăcinați | (să) dezrădăcinați | dezrădăcinați | dezrădăcinarăți | dezrădăcinaserăți, dezrădăcinaseți* | | a III-a (ei, ele) | dezrădăcinează | (să) dezrădăcineze | dezrădăcinau | dezrădăcinară | dezrădăcinaseră | * Formă nerecomandată |