|
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei, un viciu; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Dez- + [în]văța. (Sursa: DEX '98 )
A DEZVĂȚÁ dezvăț tranz. A face să se dezvețe. /dez- + a învăța (Sursa: NODEX )
A SE DEZVĂȚÁ mă dezvăț intranz. A-și pierde obișnuința (de a face ceva); a se dezobișnui. ~ să citească. /dez- + a învăța (Sursa: NODEX )
DEZVĂȚÁ vb. v. dezbăra. (Sursa: Sinonime )
A (se) dezvăța ≠ a (se) învăța, a (se) obișnui (Sursa: Antonime )
A dezvăța ≠ a deprinde (Sursa: Antonime )
A se dezvăța ≠ a se deprinde (Sursa: Antonime )
dezvățá vb., ind. prez. 1 sg. dezvăț, 3 sg. și pl. dezváță (Sursa: Ortografic )
| dezvăța verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) dezvăța | dezvățare | dezvățat | dezvățând | singular | plural | | dezvață | dezvățați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | dezvăț | (să) dezvăț | dezvățam | dezvățai | dezvățasem | | a II-a (tu) | dezveți | (să) dezveți | dezvățai | dezvățași | dezvățaseși | | a III-a (el, ea) | dezvață | (să) dezvețe | dezvăța | dezvăță | dezvățase | | plural | I (noi) | dezvățăm | (să) dezvățăm | dezvățam | dezvățarăm | dezvățaserăm, dezvățasem* | | a II-a (voi) | dezvățați | (să) dezvățați | dezvățați | dezvățarăți | dezvățaserăți, dezvățaseți* | | a III-a (ei, ele) | dezvață | (să) dezvețe | dezvățau | dezvățară | dezvățaseră | * Formă nerecomandată | dezvățat adjectiv | masculin | feminin | | nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | dezvățat | dezvățatul | dezvățată | dezvățata | | plural | dezvățați | dezvățații | dezvățate | dezvățatele | | genitiv-dativ | singular | dezvățat | dezvățatului | dezvățate | dezvățatei | | plural | dezvățați | dezvățaților | dezvățate | dezvățatelor | | vocativ | singular | — | — | | plural | — | — | |