|
deștínge (-g, -ns), vb. – A coborî, a se da jos. – Var. deștinde. Lat. descĕndĕre (Candrea-Dens., 495; Tiktin; Candrea), cf. it. descendere, fr. descendre, sp. descender. Este dublet de la forma neol. descinde, vb. (a coborî, a se da jos; a se opri, a se caza; despre poliție, a face o descindere într-o casă sau într-un local), cu sensurile fr. descendre. Înv. (sec. XVI-XVII). (Sursa: DER )
| deștinge verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) deștinge | deștingere | deștins | deștingând | singular | plural | | deștinge | deștingeți, deștingeți- | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | deșting | (să) deșting | deștingeam | deștinsei | deștinsesem | | a II-a (tu) | deștingi | (să) deștingi | deștingeai | deștinseși | deștinseseși | | a III-a (el, ea) | deștinge | (să) deștingă | deștingea | deștinse | deștinsese | | plural | I (noi) | deștingem | (să) deștingem | deștingeam | deștinserăm | deștinseserăm, deștinsesem* | | a II-a (voi) | deștingeți | (să) deștingeți | deștingeați | deștinserăți | deștinseserăți, deștinseseți* | | a III-a (ei, ele) | deșting | (să) deștingă | deștingeau | deștinseră | deștinseseră | * Formă nerecomandată |