|
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Des1- + [în]șuruba. (Sursa: DEX '98 )
deșurubá vb., ind. prez. 1 sg. deșurubéz, 3 sg. și pl. deșurubeáză (Sursa: Ortografic )
A DEȘURUBÁ ~éz tranz. 1) (șuruburi) A scoate prin învârtire din locul de înșurubare. 2) (obiecte înșurubate) A desprinde din șuruburi. /des- + a [în]șuruba (Sursa: NODEX )
A deșuruba ≠ a înșuruba (Sursa: Antonime )
| deșuruba verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) deșuruba | deșurubare | deșurubat | deșurubând | singular | plural | | deșurubează | deșurubați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | deșurubez | (să) deșurubez | deșurubam | deșurubai | deșurubasem | | a II-a (tu) | deșurubezi | (să) deșurubezi | deșurubai | deșurubași | deșurubaseși | | a III-a (el, ea) | deșurubează | (să) deșurubeze | deșuruba | deșurubă | deșurubase | | plural | I (noi) | deșurubăm | (să) deșurubăm | deșurubam | deșurubarăm | deșurubaserăm, deșurubasem* | | a II-a (voi) | deșurubați | (să) deșurubați | deșurubați | deșurubarăți | deșurubaserăți, deșurubaseți* | | a III-a (ei, ele) | deșurubează | (să) deșurubeze | deșurubau | deșurubară | deșurubaseră | * Formă nerecomandată |