DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține). (Sursa: DEX '98 )

A DEȚÍNE dețín tranz. 1) (bunuri materiale) A avea în posesie; a stăpâni; a poseda. 2) (premii, recorduri, posturi etc.) A avea în stăpânire (în mod legitim sau ca rezultat al unui efort). 3) (persoane) A ține sub arest (pentru cercetări). /<fr. détenir (Sursa: NODEX )

DEȚÍNE vb. III. tr. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. ♦ A ocupa o funcție, un post. 2. A lipsi pe cineva de libertate personală; a ține la arest. [P.i. dețin, conj. -nă, var. deținea vb. II. / după fr. détenir]. (Sursa: DN )

DEȚÍNE vb. tr. 1. a avea în stăpânire sau în păstrare un bun material; a poseda. 2. a fi în posesia unui titlu, unui premiu. ◊ a ocupa o funcție, un post. 3. a lipsi pe cineva de libertate; a ține sub stare de arest. (după fr. détenir) (Sursa: MDN )

DEȚÍNE vb. 1. v. poseda. 2. a avea, a poseda, a purta. (~ numele de român.) 3. v. avea. 4. v. aresta. (Sursa: Sinonime )

dețíne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 1 pl. dețínem; conj. prez. 3 sg. și pl. dețínă; ger. deținând; part. deținút (Sursa: Ortografic )