DISPLĂCEÁ, displac, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea). (Sursa: DEX '98 )
DISPLĂCEÁ vb. II. intr. A nu plăcea. ♦ A fi neplăcut. [P.i. displác, var. displace vb. III. / < it. dispiacere, după plăcea]. (Sursa: DN )
DISPLĂCEÁ vb. intr. a nu plăcea. ◊ a nu agrea. (după it. dispiacere) (Sursa: MDN )
DISPLĂCEÁ vb. a-i repugna. (Îmi ~ să fac acest lucru.) (Sursa: Sinonime )
displăceá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác, 1 pl. displăcém, 2 pl. displăcéți; part. displăcút (Sursa: Ortografic )
A DISPLĂCEÁ displác intranz. A înceta de a fi pe plac; a nu plăcea. /<it. dispiacere (Sursa: NODEX )
A displăcea ≠ a plăcea (Sursa: Antonime )
Declinări/Conjugări
displăcea   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) displăcea displăcere displăcut displăcând singular plural
displaci, displace- displăceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) displac (să) displac displăceam displăcui displăcusem
a II-a (tu) displaci (să) displaci displăceai displăcuși displăcuseși
a III-a (el, ea) displace (să) displacă displăcea displăcu displăcuse
plural I (noi) displăcem (să) displăcem displăceam displăcurăm displăcuserăm, displăcusem*
a II-a (voi) displăceți (să) displăceți displăceați displăcurăți displăcuserăți, displăcuseți*
a III-a (ei, ele) displac (să) displacă displăceau displăcură displăcuseră
* Formă nerecomandată