|
DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi o căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî vb. IV] – Din bg. dogorja, scr. dogoreti. (Sursa: DEX '98 )
A DOGORÍ ~ésc 1. intranz. 1) (despre surse de căldură) A emana radiații fierbinți, răspândind căldură foarte mare; a arde; a pârjoli; a pârli; a frige. 2) (despre persoane sau despre părți ale corpului) A fi înfierbântat din cauza unei boli sau emoții; a avea fierbințeală. 2. tranz. 1) A se înroși la față sub acțiunea unei senzații de căldură puternică sau a unei emoții puternice. 2) A face să devină fierbinte; a înfierbânta. /<bulg. dogorja, sb. dogoreti (Sursa: NODEX )
DOGORÍ vb. 1. v. arde. 2. v. încinge. (Sursa: Sinonime )
dogorí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogorésc, imperf. 3 sg. dogoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. dogoreáscă; ger. dogorínd (Sursa: Ortografic )
| dogoare substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | dogoare | dogoarea | | plural | — | — | | genitiv-dativ | singular | dogori | dogorii | | plural | — | — | | vocativ | singular | dogoare, dogoareo | | plural | — | | dogori verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) dogori | dogorire | dogorit | dogorind | singular | plural | | dogorește | dogoriți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | dogoresc | (să) dogoresc | dogoream | dogorii | dogorisem | | a II-a (tu) | dogorești | (să) dogorești | dogoreai | dogoriși | dogoriseși | | a III-a (el, ea) | dogorește | (să) dogorească | dogorea | dogori | dogorise | | plural | I (noi) | dogorim | (să) dogorim | dogoream | dogorirăm | dogoriserăm, dogorisem* | | a II-a (voi) | dogoriți | (să) dogoriți | dogoreați | dogorirăți | dogoriserăți, dogoriseți* | | a III-a (ei, ele) | dogoresc | (să) dogorească | dogoreau | dogoriră | dogoriseră | * Formă nerecomandată | dogorî verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) dogorî | dogorâre | dogorât | dogorând | singular | plural | | dogorăște, dogoraște* | dogorâți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | dogorăsc | (să) dogorăsc | dogoram | dogorâi | dogorâsem | | a II-a (tu) | dogorăști | (să) dogorăști | dogorai | dogorâși | dogorâseși | | a III-a (el, ea) | dogorăște, dogoraște* | (să) dogorască | dogora | dogorî | dogorâse | | plural | I (noi) | dogorâm | (să) dogorâm | dogoram | dogorârăm | dogorâserăm, dogorâsem* | | a II-a (voi) | dogorâți | (să) dogorâți | dogorați | dogorârăți | dogorâserăți, dogorâseți* | | a III-a (ei, ele) | dogorăsc | (să) dogorască | dogorau | dogorâră | dogorâseră | * Formă nerecomandată |