|
DUMICÁT, dumicați, s. m. (Pop.) Bucată mică ruptă dintr-un aliment, atât cât se bagă o dată în gură; îmbucătură. – V. dumica. (Sursa: DEX '98 )
DUMICÁT ~ți m. pop. Cantitate dintr-un aliment cât poate fi mușcată cu gura o dată; îmbucătură. /v. a dumica (Sursa: NODEX )
DUMICÁT s. v. gură, îmbucătură, înghițitură, mușcătură. (Sursa: Sinonime )
dumicát, dumicáți, s.m. (pop.) 1. bucată mică ruptă dintr-un aliment; îmbucătură. 2. supă cu cocoloașe de mei fiert. (Sursa: DAR )
dumicát s. m., pl. dumicáți (Sursa: Ortografic )
| dumica verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) dumica | dumicare | dumicat | dumicând | singular | plural | | dumică | dumicați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | dumic | (să) dumic | dumicam | dumicai | dumicasem | | a II-a (tu) | dumici | (să) dumici | dumicai | dumicași | dumicaseși | | a III-a (el, ea) | dumică | (să) dumice | dumica | dumică | dumicase | | plural | I (noi) | dumicăm | (să) dumicăm | dumicam | dumicarăm | dumicaserăm, dumicasem* | | a II-a (voi) | dumicați | (să) dumicați | dumicați | dumicarăți | dumicaserăți, dumicaseți* | | a III-a (ei, ele) | dumică | (să) dumice | dumicau | dumicară | dumicaseră | * Formă nerecomandată | dumicat adjectiv | masculin | feminin | | nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | dumicat | dumicatul | dumicată | dumicata | | plural | dumicați | dumicații | dumicate | dumicatele | | genitiv-dativ | singular | dumicat | dumicatului | dumicate | dumicatei | | plural | dumicați | dumicaților | dumicate | dumicatelor | | vocativ | singular | — | — | | plural | — | — | |