DUMICÁT, dumicați, s. m. (Pop.) Bucată mică ruptă dintr-un aliment, atât cât se bagă o dată în gură; îmbucătură. – V. dumica. (Sursa: DEX '98 )

DUMICÁT ~ți m. pop. Cantitate dintr-un aliment cât poate fi mușcată cu gura o dată; îmbucătură. /v. a dumica (Sursa: NODEX )

DUMICÁT s. v. gură, îmbucătură, înghițitură, mușcătură. (Sursa: Sinonime )

dumicát, dumicáți, s.m. (pop.) 1. bucată mică ruptă dintr-un aliment; îmbucătură. 2. supă cu cocoloașe de mei fiert. (Sursa: DAR )

dumicát s. m., pl. dumicáți (Sursa: Ortografic )

Declinări/Conjugări
dumica   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dumica dumicare dumicat dumicând singular plural
dumică dumicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dumic (să) dumic dumicam dumicai dumicasem
a II-a (tu) dumici (să) dumici dumicai dumicași dumicaseși
a III-a (el, ea) dumică (să) dumice dumica dumică dumicase
plural I (noi) dumicăm (să) dumicăm dumicam dumicarăm dumicaserăm, dumicasem*
a II-a (voi) dumicați (să) dumicați dumicați dumicarăți dumicaserăți, dumicaseți*
a III-a (ei, ele) dumică (să) dumice dumicau dumica dumicaseră
* Formă nerecomandată

dumicat   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dumicat dumicatul dumica dumicata
plural dumicați dumicații dumicate dumicatele
genitiv-dativ singular dumicat dumicatului dumicate dumicatei
plural dumicați dumicaților dumicate dumicatelor
vocativ singular
plural