DĂINUÍ, dăinuiesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A continua să existe, să se mențină; a ține, a dura, a persista. 2. (Rar; despre ființe) A trăi, a exista. [Prez. ind. și: dắinui] – Din scr. danovati. (Sursa: DEX '98 )

DĂINUÍ vb. 1. a dura, a exista, a fi, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a trăi, a ține, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cât va ~ lumea și pământul.) 2. v. menține. (Sursa: Sinonime )

DĂINUÍ vb. v. exista, fi, trăi, viețui. (Sursa: Sinonime )

A dăinui ≠ a dispera, a pieri (Sursa: Antonime )

dăinuí vb. (sil. dăi-), ind. prez. 1 sg. dăinuiésc / dăinui, imperf. 3 sg. dăinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. dăinuiáscă / dăinuie (Sursa: Ortografic )

Declinări/Conjugări
dăinui (1 dăinui)   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dăinui dăinuire dăinuit dăinuind singular plural
dăinuie dăinuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dăinui (să) dăinui dăinuiam dăinuii dăinuisem
a II-a (tu) dăinui (să) dăinui dăinuiai dăinuiși dăinuiseși
a III-a (el, ea) dăinuie (să) dăinuie dăinuia dăinui dăinuise
plural I (noi) dăinuim (să) dăinuim dăinuiam dăinuirăm dăinuiserăm, dăinuisem*
a II-a (voi) dăinuiți (să) dăinuiți dăinuiați dăinuirăți dăinuiserăți, dăinuiseți*
a III-a (ei, ele) dăinuie (să) dăinuie dăinuiau dăinui dăinuiseră
* Formă nerecomandată