ENUMERÁ, enúmer, vb. I. Tranz. A număra succesiv, unul câte unul, a numi rând pe rând elementele unui tot; a înșira. – Din fr. énumérer, lat. enumerare. (Sursa: DEX '98 )
A ENUMERÁ enúmăr tranz. A număra sau a expune pe rând; a înșira. /<fr. énumérer, lat. enumerare (Sursa: NODEX )
ENUMERÁ vb. I. tr. A număra unul câte unul; a înșira. [P.i. enúmăr, 3,6 enúmeră, conj. enúmere. / < fr. énumérer, it., lat. enumerare]. (Sursa: DN )
ENUMERÁ vb. tr. a număra unul câte unul; a înșira. (< fr. énumérer, lat. enumerare) (Sursa: MDN )
ENUMERÁ vb. a înșira, a înșirui, (înv.) a număra. (A ~ toate avantajele metodei.) (Sursa: Sinonime )
enumerá vb., ind. prez. 1 sg. enúmăr, 2 sg. enúmeri, 3 sg. și pl. enúmeră; conj. prez. 3 sg. și pl. enúmere; ger. enumerând, part. enumerát (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
enumera   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) enumera enumerare enumerat enumerând singular plural
enumeră enumerați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) enumăr (să) enumăr enumeram enumerai enumerasem
a II-a (tu) enumeri (să) enumeri enumerai enumerași enumeraseși
a III-a (el, ea) enumeră (să) enumere enumera enumeră enumerase
plural I (noi) enumerăm (să) enumerăm enumeram enumerarăm enumeraserăm, enumerasem*
a II-a (voi) enumerați (să) enumerați enumerați enumerarăți enumeraserăți, enumeraseți*
a III-a (ei, ele) enumeră (să) enumere enumerau enumerară enumeraseră
* Formă nerecomandată