|
EXPLICÍT s.n. Notă, însemnare la sfârșitul manuscriselor antice și medievale, în care se menționează titlul și autorul lucrării, precum și alte informații în legătură cu manuscrisul respectiv. [Pl. -te, -turi. / < lat. t. explicit < lat. explicitus est liber – cartea s-a terminat]. (Sursa: DN )
| explicit (adj.) adjectiv | masculin | feminin | | nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | explicit | explicitul | explicită | explicita | | plural | expliciți | expliciții | explicite | explicitele | | genitiv-dativ | singular | explicit | explicitului | explicite | explicitei | | plural | expliciți | expliciților | explicite | explicitelor | | vocativ | singular | — | — | | plural | — | — | | explicit (notă) substantiv neutru | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | explicit | explicitul | | plural | explicituri | expliciturile | | genitiv-dativ | singular | explicit | explicitului | | plural | explicituri | expliciturilor | | vocativ | singular | — | | plural | — | |