|
FĂRÂMÁT1 s. n. Faptul de a (se) fărâma. – V. fărâma. (Sursa: DEX '98 )
FĂRÂMÁT2, -Ă, fărâmați, -te, adj. (Pop.) Sfărâmat, spart, zdrobit, frânt. ♦ Nimicit, distrus. [Var.: fărmát, -ă adj.] – V. fărâma. (Sursa: DEX '98 )
FĂRÂMÁT adj. v. zdrobit. (Sursa: Sinonime )
fărâmát s. n. (Sursa: Ortografic )
| fărâma verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) fărâma | fărâmare | fărâmat | fărâmând | singular | plural | | fărâmă | fărâmați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | fărâm | (să) fărâm | fărâmam | fărâmai | fărâmasem | | a II-a (tu) | fărâmi | (să) fărâmi | fărâmai | fărâmași | fărâmaseși | | a III-a (el, ea) | fărâmă | (să) fărâme | fărâma | fărâmă | fărâmase | | plural | I (noi) | fărâmăm | (să) fărâmăm | fărâmam | fărâmarăm | fărâmaserăm, fărâmasem* | | a II-a (voi) | fărâmați | (să) fărâmați | fărâmați | fărâmarăți | fărâmaserăți, fărâmaseți* | | a III-a (ei, ele) | fărâmă | (să) fărâme | fărâmau | fărâmară | fărâmaseră | * Formă nerecomandată | fărâmat adjectiv | masculin | feminin | | nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | fărâmat | fărâmatul | fărâmată | fărâmata | | plural | fărâmați | fărâmații | fărâmate | fărâmatele | | genitiv-dativ | singular | fărâmat | fărâmatului | fărâmate | fărâmatei | | plural | fărâmați | fărâmaților | fărâmate | fărâmatelor | | vocativ | singular | — | — | | plural | — | — | |