FÁBULĂ, fabule, s. f. Scurtă povestire alegorică, de obicei în versuri, în care autorul, folosind procedeul personificării animalelor, plantelor și lucrurilor, satirizează anumite moravuri, deprinderi, mentalități sau greșeli cu scopul de a le îndrepta. ♦ Istorisire, prezentare a unei fapte imaginare ca reală; p. ext. minciună. – Din fr. fabulation, lat. fabulatio. (Sursa: DEX '98 )

FÁBULĂ s.f. 1. Istorioară alegorică, de obicei în versuri, în care sunt satirizate anumite moravuri și deprinderi, folosindu-se procedeul personificării animalelor sau lucrurilor. 2. Subiectul, textura unei scrieri literare. ♦ Povestire în care nu se poate deosebi realul de invenție, de născocire. [< lat. fabula]. (Sursa: DN )

FÁBULĂ s. f. 1. specie a genului epic, alegorică, (în versuri), în care sunt satirizate anumite moravuri și deprinderi, prin procedeul personificării animalelor sau lucrurilor. ◊ scurtă narațiune la care participă animale personificate. 2. subiectul, textura unei scrieri literare. ◊ povestire în care nu se poate deosebi realul de invenție, de născocire. (< lat. fabula) (Sursa: MDN )

FÁBULĂ s. (LIT.) (pop.) tâlc. (O ~ de Esop.) (Sursa: Sinonime )

FÁBULĂ s. v. acțiune, afabulație, fabulație, intrigă, subiect. (Sursa: Sinonime )

fábulă (fábule), s. f. – Povestire scurtă alegorică. Lat. fabula (sec. XIX). – Der. (din fr.) fabulist, s. m.; fabulos, adj.; fabulați(un)e, s. f.; confabula, vb. refl. Cf. faulă. (Sursa: DER )

fábulă s. f., g.-d. art. fábulei; pl. fábule (Sursa: Ortografic )

FABULÁ, fabulez, vb. I. Tranz. A imagina fapte, întâmplări etc. prezentându-le drept reale sau posibile; p. ext. a minți. – Din fr. fabuler. (Sursa: DEX '98 )

A FABULÁ ~éz tranz. A inventa scurte povestiri alegorice, folosind procedeul personificării. /<fr. fabuler (Sursa: NODEX )

FÁBULĂ ~e f. 1) Creație literară alegorică, de obicei în versuri, în care sunt satirizate unele moravuri umane prin procedeul personificării. 2) Povestire în care elementele imaginare nu se disting de cele reale. 3) rar Subiectul unei opere literare. /<lat. fabula (Sursa: NODEX )

FABULÁ vb. I. tr. A construi fabulații, a povesti întâmplări fantastice, imaginare. [< fr. fabuler]. (Sursa: DN )

FABULÁ vb. tr. a imagina, a povesti fapte, întâmplări fantastice. (< fr. fabuler) (Sursa: MDN )

FABULÁ vb. v. inventa, născoci, plăsmui, scorni, ticlui. (Sursa: Sinonime )

fabulá vb., ind. prez. 1 sg. fabuléz, 3 sg. și pl. fabuleáză (Sursa: Ortografic )

ACTA EST FABULA (lat.) piesa a fost jucată! – Formulă care anunța sfârșitul unei reprezentații în teatrul antic. Ultimele cuvinte ale lui August: „Plaudite, acta este fabula!” („Aplaudați, piesa s-a terminat”) și ale lui Rabelais: „Tirez le rideau, la farce este jouée!” („Trageți cortina, comedia s-a sfârșit!”). V. È finita la commedia. (Sursa: DE )

DE TE FABULA NARATUR v. MUTATO NOMINE, DE TE FABULA NARRATUR. (Sursa: DE )

LUPUS IN FABULA (lat.) lupul din fabulă – Terențiu, „Adelphoi”, act. IV, scena 1. Persoană care își face apariția tocmai în momentul când se discută despre ea: vorbești de lup și lupul la ușă. (Sursa: DE )

MUTATO NOMINE DE TE FABULA NARRATUR (lat.) schimbând numele, despre tine este vorba în povestire – Horațiu, „Satirae”, I, 1, 69-70. Vorbind despre chinurile la care a fost supus Tantal în Infern, poetul se adresează unui interlocutor imaginar, pe care avariția îl pune în aceeași situație. (Sursa: DE )