|
FERFENIȚÁ vb. I v. ferfeniți. (Sursa: DEX '98 )
| ferfenița verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) ferfenița | ferfenițare | ferfenițat | ferfenițând | singular | plural | | ferfenițează | ferfenițați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | ferfenițez | (să) ferfenițez | ferfenițam | ferfenițai | ferfenițasem | | a II-a (tu) | ferfenițezi | (să) ferfenițezi | ferfenițai | ferfenițași | ferfenițaseși | | a III-a (el, ea) | ferfenițează | (să) ferfenițeze | ferfenița | ferfeniță | ferfenițase | | plural | I (noi) | ferfenițăm | (să) ferfenițăm | ferfenițam | ferfenițarăm | ferfenițaserăm, ferfenițasem* | | a II-a (voi) | ferfenițați | (să) ferfenițați | ferfenițați | ferfenițarăți | ferfenițaserăți, ferfenițaseți* | | a III-a (ei, ele) | ferfenițează | (să) ferfenițeze | ferfenițau | ferfenițară | ferfenițaseră | * Formă nerecomandată | ferfeniță substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | ferfeniță | ferfenița | | plural | — | — | | genitiv-dativ | singular | ferfenițe | ferfeniței | | plural | — | — | | vocativ | singular | ferfeniță, ferfenițo | | plural | — | |