|
fericá vb. I (înv.) 1. a ferici (pe cineva); a socoti pe cineva fericit. 2. a face bine cuiva. (Sursa: DAR )
| feric adjectiv | masculin | feminin | | nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | feric | fericul | ferică | ferica | | plural | ferici | fericii | ferice | fericele | | genitiv-dativ | singular | feric | fericului | ferice | fericei | | plural | ferici | fericilor | ferice | fericelor | | vocativ | singular | — | — | | plural | — | — | | ferica verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) ferica | fericare | fericat | fericând | singular | plural | | ferică | fericați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | feric | (să) feric | fericam | fericai | fericasem | | a II-a (tu) | ferici | (să) ferici | fericai | fericași | fericaseși | | a III-a (el, ea) | ferică | (să) ferice | ferica | ferică | fericase | | plural | I (noi) | fericăm | (să) fericăm | fericam | fericarăm | fericaserăm, fericasem* | | a II-a (voi) | fericați | (să) fericați | fericați | fericarăți | fericaserăți, fericaseți* | | a III-a (ei, ele) | ferică | (să) ferice | fericau | fericară | fericaseră | * Formă nerecomandată |