|
fierbătoáre, fierbătóri, s.f. (reg.) 1. (înv.) lichid în fierbere; clocot, fierbere. 2. despărțitură în stână unde se fierbe urda. (Sursa: DAR )
| fierbătoare substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | fierbătoare | fierbătoarea | | plural | fierbători | fierbătorile | | genitiv-dativ | singular | fierbători | fierbătorii | | plural | fierbători | fierbătorilor | | vocativ | singular | fierbătoare, fierbătoareo | | plural | fierbătorilor | | fierbător (aparat) substantiv neutru | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | fierbător | fierbătorul | | plural | fierbătoare | fierbătoarele | | genitiv-dativ | singular | fierbător | fierbătorului | | plural | fierbătoare | fierbătoarelor | | vocativ | singular | — | | plural | — | |