fierbătoáre, fierbătóri, s.f. (reg.) 1. (înv.) lichid în fierbere; clocot, fierbere. 2. despărțitură în stână unde se fierbe urda. (Sursa: DAR )
fierbătoare substantiv feminin | nearticulat | articulat | nominativ-acuzativ | singular | fierbătoare | fierbătoarea | plural | fierbători | fierbătorile | genitiv-dativ | singular | fierbători | fierbătorii | plural | fierbători | fierbătorilor | vocativ | singular | fierbătoare, fierbătoareo | plural | fierbătorilor | fierbător (aparat) substantiv neutru | nearticulat | articulat | nominativ-acuzativ | singular | fierbător | fierbătorul | plural | fierbătoare | fierbătoarele | genitiv-dativ | singular | fierbător | fierbătorului | plural | fierbătoare | fierbătoarelor | vocativ | singular | — | plural | — |
|