FIÍNȚĂ, ființe, s. f. 1. Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate. ♦ Spec. Om; persoană. 2. Existență; viață. ◊ În ființă = a) (loc. adj.) existent; b) (loc. adv.) în realitate, aievea. ◊ Expr. A da ființă = a) a da viață, a naște; b) a realiza, a făuri, a concretiza. – Fi + suf. -ință. (Sursa: DEX '98 )

FIÍNȚĂ ~e f. 1) Ceea ce are viață; vietate; viețuitoare. 2) Existență reală; viață. ◊ A da ~ a) a da viață, a da naștere; b) a realiza, a făuri. [G.-D. ființei; Sil. fi-in-] /<lat. fientia (Sursa: NODEX )

FIÍNȚĂ s. 1. v. existență. 2. v. animal. 3. v. om. 4. v. viață. (Sursa: Sinonime )

Ființă ≠ neființă (Sursa: Antonime )

fiínță s. f. (sil. fi-in-), g.-d. art. fiínței; pl. fiínțe (Sursa: Ortografic )

Declinări/Conjugări
ființa   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ființa ființare ființat ființând singular plural
ființea ființați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ființez (să) ființez ființam ființai ființasem
a II-a (tu) ființezi (să) ființezi ființai ființași ființaseși
a III-a (el, ea) ființea (să) ființeze ființa ființă ființase
plural I (noi) ființăm (să) ființăm ființam ființarăm ființaserăm, ființasem*
a II-a (voi) ființați (să) ființați ființați ființarăți ființaserăți, ființaseți*
a III-a (ei, ele) ființea (să) ființeze ființau ființa ființaseră
* Formă nerecomandată

ființă   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ființă ființa
plural ființe ființele
genitiv-dativ singular ființe ființei
plural ființe ființelor
vocativ singular ființă, ființo
plural ființelor