FÍNE s. n. (Livr.) Sfârșit. ◊ Loc. adv. În fine = a) în sfârșit; b) în concluzie. – Din it. fine, fr. fin, enfin. (Sursa: DEX '98 )

FÍNE n. livr. Parte cu care se termină sau se încheie ceva; punct terminal; sfârșit. ~ de an. ◊ În ~ a) în sfârșit; b) în concluzie; în încheiere. /<it. fine, fr. fin (Sursa: NODEX )

FÍNE s.m. (Liv.) Sfârșit. ◊ În fine = în sfârșit; (muz.) al fine = până la capăt. [< it. fine, cf. fr. fin, lat. finis]. (Sursa: DN )

FÍNE s. m. sfârșit. ♦ în ~ = în sfârșit; (muz.) al ~ = până la capăt. (< it. fine) (Sursa: MDN )

FÍNE s. 1. v. capăt. 2. v. sfârșit. (Sursa: Sinonime )

FÍNE s. v. deznodământ, epilog, final, încheiere, sfârșit. (Sursa: Sinonime )

fíne s. f. – Sfîrșit, final. It. fine (sec. XIX), și în parte și din fr. fin. – Der. (din fr.) final, adj.; finalitate, s. f.; finalist, s. m.; fini, vb. (înv., a termina). (Sursa: DER )

fíne s. n., art. fínele (Sursa: Ortografic )

în fíne loc. adv. (Sursa: Ortografic )