FRUMUSÉȚE, (2) frumuseți, s. f. 1. Însușirea a ceea ce este frumos. ◊ Loc. adj. De toată frumusețea = deosebit de frumos; minunat. 2. (Concr.) Obiect, faptă, lucru frumos. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” capătă valoarea superlativului „foarte frumos”) O frumusețe de casă. ♦ Femeie foarte frumoasă. [Var.: (pop.) frumséțe s. f.] – Frumos + suf. -ețe. (Sursa: DEX '98 )

FRUMUSÉȚE s. 1. mândrețe, splendoare, strălucire, (înv. și reg.) mândrie. (~ peisajului, a unei clădiri.) 2. minunăție, minune, splendoare, (pop. și fam.) mândrețe, (Transilv.) mândrenie, (prin Ban.) mândrulenie. (O ~ de fată.) (Sursa: Sinonime )

Frumusețe ≠ hidoșenie, sluțenie, urâciune, urâțenie (Sursa: Antonime )

frumuséțe s. f., art. frumuséțea, g.-d. art. frumuséții; (obiecte, fapte) pl. frumuséți, art. frumuséțile (Sursa: Ortografic )

frumuséțe (frumséțe) s. f., pl. frumuseți (frumseți) și frumusețe (frumsețe) (Sursa: DMLR )

FRUMUSÉȚE ~i f. 1) Însușirea de a fi frumos. 2) Ansamblu de calități care desfată privirea sau auzul. [Art. frumusețea; G.-D. frumuseții] / frumos + suf. ~ețe (Sursa: NODEX )