FURIȘÁ, furișez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) strecura pe nesimțite, pe furiș, a pătrunde sau a face să pătrundă ori a (se) introduce undeva pe neobservate, pe ascuns, tiptil. ◊ Loc. adv. Pe furișate = pe furiș. ♦ Refl. A se ascunde, a se feri de cineva. [Formă gramaticală: (în loc.) furișate] – Din furiș. (Sursa: DEX '98 )
A SE FURIȘÁ mă ~éz intranz. A trece pe furiș. /Din furiș (Sursa: NODEX )
FURIȘÁ vb. 1. a se fofila, a se strecura, (înv. și reg.) a se șterge, (Transilv.) a se fâștica, (Mold. și Bucov.) a se șupuri, (înv.) a se fura, (fig.) a se prelinge. (S-a ~ neobservat afară.) 2. a se strecura, (rar) a se prefira. (Lumina se ~ printre arbori.) (Sursa: Sinonime )
furișá vb., ind. prez. 1 sg. furișéz, 3 sg. și pl. furișeáză, 1 pl. furișăm, perf. s. 3 sg. furișă; conj. prez. 3 furișeáză; ger. furișând (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
furișa   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) furișa furișare furișat furișând singular plural
furișează furișați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) furișez (să) furișez furișam furișai furișasem
a II-a (tu) furișezi (să) furișezi furișai furișași furișaseși
a III-a (el, ea) furișează (să) furișeze furișa furișă furișase
plural I (noi) furișăm (să) furișăm furișam furișarăm furișaserăm, furișasem*
a II-a (voi) furișați (să) furișați furișați furișarăți furișaserăți, furișaseți*
a III-a (ei, ele) furișează (să) furișeze furișau furișară furișaseră
* Formă nerecomandată