|
FURNÍCĂ, furnici, s. f. (La pl.) Grup de insecte din ordinul himenopterelor, de talie mică sau mijlocie, negre sau roșii, care trăiesc în colonii; (și la sg.) insectă care face parte din acest grup. ◊ Harnic ca o furnică, se spune despre un om foarte muncitor. ◊ Furnică albă = termită. [Pl. și: (rar) furnice] – Lat. formica. (Sursa: DEX '98 )
FURNICĂ ÁLBĂ s. v. termită. (Sursa: Sinonime )
| furnica verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) furnica | furnicare | furnicat | furnicând | singular | plural | | — | — | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | — | — | — | — | — | | a II-a (tu) | — | — | — | — | — | | a III-a (el, ea) | furnică | (să) furnice | furnica | furnică | furnicase | | plural | I (noi) | — | — | — | — | — | | a II-a (voi) | — | — | — | — | — | | a III-a (ei, ele) | furnică | (să) furnice | furnicau | furnicară | furnicaseră | | furnică (pl. -e) substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | furnică | furnica | | plural | furnice | furnicele | | genitiv-dativ | singular | furnice | furnicei | | plural | furnice | furnicelor | | vocativ | singular | furnică, furnico | | plural | furnicelor | | furnică (pl. -i) substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | furnică | furnica | | plural | furnici | furnicile | | genitiv-dativ | singular | furnici | furnicii | | plural | furnici | furnicilor | | vocativ | singular | furnică, furnico | | plural | furnicilor | |