GHIFTUÍ, ghiftuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam. și peior.) A da să mănânce sau a mânca extrem de mult, excesiv; a (se) îndopa, a (se) îmbuiba. – Et. nec. (Sursa: DEX '98 )
A GHIFTUÍ ~iésc tranz. fam. depr. A hrăni peste măsură; a îndopa; a supraalimenta; a supranutri. /Orig. nec. (Sursa: NODEX )
GHIFTUÍ vb. v. îmbuiba. (Sursa: Sinonime )
ghiftuí (-uésc, ghiftuít), vb. – A îndopa, a îmbuiba, a umple. – Var. (înv.) biftui. Creație expresivă, cf. bufte, chifti (Scriban, Arhiva, XXIX, 240). Nu este probabilă apropierea de germ. Gift „otravă”, propusă de Drăganu, Dacor., I, 316. – Der. ghiftuială, s. f. (acțiunea de a se ghiftui). (Sursa: DER )
ghiftuí vb., ind. prez. l sg. și 3 pl. ghiftuiésc, imperf. 3 sg. ghiftuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ghiftuiáscă (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
ghiftui   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ghiftui ghiftuire ghiftuit ghiftuind singular plural
ghiftuiește ghiftuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ghiftuiesc (să) ghiftuiesc ghiftuiam ghiftuii ghiftuisem
a II-a (tu) ghiftuiești (să) ghiftuiești ghiftuiai ghiftuiși ghiftuiseși
a III-a (el, ea) ghiftuiește (să) ghiftuiască ghiftuia ghiftui ghiftuise
plural I (noi) ghiftuim (să) ghiftuim ghiftuiam ghiftuirăm ghiftuiserăm, ghiftuisem*
a II-a (voi) ghiftuiți (să) ghiftuiți ghiftuiați ghiftuirăți ghiftuiserăți, ghiftuiseți*
a III-a (ei, ele) ghiftuiesc (să) ghiftuiască ghiftuiau ghiftuiră ghiftuiseră
* Formă nerecomandată