|
GHIORĂÍT, ghiorăituri, s. n. V. chiorăit. (Sursa: DEX '98 )
ghiorăít (sil. ghio-)v. chiorăit (Sursa: Ortografic )
| ghiorăi verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) ghiorăi | ghiorăire | ghiorăit | ghiorăind | singular | plural | | — | — | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | — | — | — | — | — | | a II-a (tu) | — | — | — | — | — | | a III-a (el, ea) | ghiorăie | (să) ghiorăie | ghiorăia | ghiorăi | ghiorăise | | plural | I (noi) | — | — | — | — | — | | a II-a (voi) | — | — | — | — | — | | a III-a (ei, ele) | ghiorăie | (să) ghiorăie | ghiorăiau | ghiorăiră | ghiorăiseră | | ghiorăit substantiv neutru | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | ghiorăit | ghiorăitul | | plural | ghiorăituri | ghiorăiturile | | genitiv-dativ | singular | ghiorăit | ghiorăitului | | plural | ghiorăituri | ghiorăiturilor | | vocativ | singular | — | | plural | — | |