GÂDILÁT s. n. Gâdilare. – V. gâdila. (Sursa: DEX '98 )

GÂDILÁT s. v. gâdilare. (Sursa: Sinonime )

gâdilát s. n. (Sursa: Ortografic )

GÂDILÁ, gâdil, vb. I. Tranz. 1. A produce, prin atingeri ușoare asupra unor părți ale corpului, o senzație particulară, care provoacă cuiva un râs convulsiv nestăpânit. ♦ Refl. A fi sensibil la asemenea atingeri (reacționând printr-un râs convulsiv). 2. Fig. A produce cuiva o senzație plăcută, o plăcere; a flata (în mod exagerat) pe cineva. [Var.: gâdilí vb. IV] – Din bg. gădel mi je „mă gâdilă”. (Sursa: DEX '98 )

A GÂDILÁ gâdil tranz. A supune unor atingeri ușoare cu vârful degetelor pe anumite părți ale corpului (subsuori, tălpi etc.), producând o senzație specifică, de obicei însoțită de râs, prin e*******a nervilor senzitivi. /<bulg. gădel mi je (Sursa: NODEX )

A SE GÂDILÁ mă gâdil intranz. A fi sensibil la atingerile ușoare cu vârful degetelor a anumitor părți ale corpului, reacționând, de obicei, prin râs. /<bulg. gădel mi je (Sursa: NODEX )

gîdilá (gấdil, gâdilát), vb. – 1. A produce, prin atingeri ușoare, o senzație care provoacă rîs. – 2. A măguli, a peria. – Var. gîdili, ghidili. Mr. gádil, gădilare. Tc. gidiklanmak, de unde ngr. (și Brusa) γιδιλίζω (Danguitsis 145), bg. gădeličkam, alb. guduljis. S-au propus mai multe explicații: din dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 110); din lat. catulῑre (Diez, II, 253); din bg. gădeličkam (Cihac, II, 111; Berneker 367; Skok 68; DAR); din bg. dridel (Conev 90); în legătură cu alb. (Philippide, II, 714; cf. Meyer 133); din lat. *gatellāre (Pascu, I, 91), sau cattellāre (Tiktin); sau anterior indoeurop. (Lahovary 330). Der. gîdeluș (var. gîdiluș), s. n. (joc de copii); gîdileală (var. gîdilătură), s. f. (acțiunea de a gîdila); gîdilici s. n. (faptul de a gîdila); gîdilici, s. m. (Arg., bărbier indolent); gîdilicios, adj. (care se gîdilă). După Murnu, Lehnwörter, 25, ngr. γϰουντουλῶ ar proveni din rom. (Sursa: DER )

gâdilá vb., ind. prez. 1 sg. gâdil, 3 sg. și pl. gâdilă, imperf. 3 sg. gâdilá (Sursa: Ortografic )