GÂTUÍ, gâtui, vb. IV. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (și a-l omorî prin sufocare); a sugruma. 2. Refl. A se îngusta, a se micșora pe o anumită porțiune, într-o anumită zonă. – Gât + suf. -ui. (Sursa: DEX '98 )

A GÂTUÍ gâtui tranz. 1) A lipsi de respirație, strângând de gât; a sugruma; a strangula. 2) (calea de curgere a unui fluid) A îngusta pe o anumită porțiune; a sugruma; a strangula. 3) pop. (acțiuni sau manifestări) A împiedica să se dezvolte sau a suprima printr-o constrângere; a strangula; a sugruma. /gât + suf. ~ui (Sursa: NODEX )

GÂTUÍ vb. 1. v. sugruma. 2. v. îngusta. (Sursa: Sinonime )

gâtuí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. gâtui, 3 sg. și pl. gâtuie, imperf. 3 sg. gâtuiá (Sursa: Ortografic )

Declinări/Conjugări
gâtui   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) gâtui gâtuire gâtuit gâtuind singular plural
gâtuie gâtuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) gâtui (să) gâtui gâtuiam gâtuii gâtuisem
a II-a (tu) gâtui (să) gâtui gâtuiai gâtuiși gâtuiseși
a III-a (el, ea) gâtuie (să) gâtuie gâtuia gâtui gâtuise
plural I (noi) gâtuim (să) gâtuim gâtuiam gâtuirăm gâtuiserăm, gâtuisem*
a II-a (voi) gâtuiți (să) gâtuiți gâtuiați gâtuirăți gâtuiserăți, gâtuiseți*
a III-a (ei, ele) gâtuie (să) gâtuie gâtuiau gâtui gâtuiseră
* Formă nerecomandată