HERMENEÚTICĂ s. f. Știința și arta interpretării textelor vechi, în special biblice; știința exegezei. ♦ Știința sau metoda interpretării fenomenelor culturii spirituale. [Var.: ermenéutică s. f.] – Din fr. herméneutique, germ. Hermeneutik. (Sursa: DEX '98 )

HERMENÉUTICĂ f. Știința care se ocupă cu interpretarea textelor vechi (biblice). [G.-D. hermeneuticii] /<fr. hermenéutique, germ. Hermeneutik (Sursa: NODEX )

HERMENEUTICĂ s.f. Disciplină (considerată și artă) care se ocupă cu înțelegerea și interpretarea monumentelor, cărților și a textelor vechi. ♦ Teorie a interpretării semnelor ca elemente simbolice ale unei culturi. [Var. ermeneutică s.f. / < fr. herméneutique, cf. gr. hermeneutike < hermeneuein – a interpreta, hermeneus – interpret]. (Sursa: DN )

HERMENEÚTICĂ s. știința exegezei. (Sursa: Sinonime )

hermeneútică s. f. (sil. -neu-), g.-d. art. hermeneúticii (Sursa: Ortografic )

HERMENÉUTIC, -Ă, hermeneutici, -ce, adj. Cu caracter de hermeneutică; de hermeneutică. [Var.: ermenéutic, -ă adj.] – Din fr. herméneutique. (Sursa: DEX '98 )

HERMENÉUTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de hermeneutică; propriu hermeneuticii. /<fr. herméneutique, germ. hermeneutisch (Sursa: NODEX )

HERMENEÚTIC, -Ă adj. Referitor la hermeneutică, de hermeneutică. [Var. ermeneutic, -ă adj. / < fr. herméneutique]. (Sursa: DN )

HERMENEÚTIC, -Ă I. adj. referitor la hermeneutică. II. s. f. 1. știința sau arta de a interpreta vechile texte religioase, obscure, criptice; (p. ext.) rezultatul interpretării. 2. știința sau metoda interpretării fenomenelor culturii spirituale. ◊ ansamblul tehnicilor de descifrare a unui dat simbolic, teorie a procesului de interpretare a semnelor. (< fr. herméneutique, gr. hermeneutike, /II/ germ. Hermeneutik) (Sursa: MDN )

hermeneútic adj. m., pl. hermeneútici; f. sg. hermeneútică, pl. hermeneútice (Sursa: Ortografic )