|
IMBRICÁRE s.f. (Constr.) Suprapunere parțială, îmbucare (în genul țiglelor, șindrilelor, solzilor de pește). [Cf. fr. imbrication]. (Sursa: DN )
imbricáre s. f., g.-d. art. imbricării (Sursa: Ortografic )
| imbrica verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) imbrica | imbricare | imbricat | imbricând | singular | plural | | imbrichează | imbricați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | imbrichez | (să) imbrichez | imbricam | imbricai | imbricasem | | a II-a (tu) | imbrichezi | (să) imbrichezi | imbricai | imbricași | imbricaseși | | a III-a (el, ea) | imbrichează | (să) imbricheze | imbrica | imbrică | imbricase | | plural | I (noi) | imbricăm | (să) imbricăm | imbricam | imbricarăm | imbricaserăm, imbricasem* | | a II-a (voi) | imbricați | (să) imbricați | imbricați | imbricarăți | imbricaserăți, imbricaseți* | | a III-a (ei, ele) | imbrichează | (să) imbricheze | imbricau | imbricară | imbricaseră | * Formă nerecomandată | imbricare substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | imbricare | imbricarea | | plural | imbricări | imbricările | | genitiv-dativ | singular | imbricări | imbricării | | plural | imbricări | imbricărilor | | vocativ | singular | imbricare, imbricareo | | plural | imbricărilor | |