INDÉMN, -Ă, indemni, -e, adj. (Jur.) Care nu a suferit pagube, pierderi etc. – Din fr. indemne. (Sursa: DEX '98 )

INDÉMN, -Ă adj. (Rar) Care nu a suferit pagube, pierderi, răni; teafăr. [< fr. indemne, cf. lat. indemnis < in – fără, damnum – pagubă]. (Sursa: DN )

INDÉMN, -Ă adj. (jur.) care nu a suferit pagube, pierderi, răni; teafăr, nevătămat. (< fr. indemne, lat. indemnis) (Sursa: MDN )

indémn adj. m., pl. indémni; f. sg. indémnă, pl. indémne (Sursa: Ortografic )

Declinări/Conjugări
indemn   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular indemn indemnul indemnă indemna
plural indemni indemnii indemne indemnele
genitiv-dativ singular indemn indemnului indemne indemnei
plural indemni indemnilor indemne indemnelor
vocativ singular indemnule indemno
plural indemnilor indemnelor

îndemn   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular îndemn îndemnul
plural îndemnuri îndemnurile
genitiv-dativ singular îndemn îndemnului
plural îndemnuri îndemnurilor
vocativ singular
plural

îndemna   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) îndemna îndemnare îndemnat îndemnând singular plural
îndeamnă îndemnați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) îndemn (să) îndemn îndemnam îndemnai îndemnasem
a II-a (tu) îndemni (să) îndemni îndemnai îndemnași îndemnaseși
a III-a (el, ea) îndeamnă (să) îndemne îndemna îndemnă îndemnase
plural I (noi) îndemnăm (să) îndemnăm îndemnam îndemnarăm îndemnaserăm, îndemnasem*
a II-a (voi) îndemnați (să) îndemnați îndemnați îndemnarăți îndemnaserăți, îndemnaseți*
a III-a (ei, ele) îndeamnă (să) îndemne îndemnau îndemna îndemnaseră
* Formă nerecomandată