|
INDÉMN, -Ă, indemni, -e, adj. (Jur.) Care nu a suferit pagube, pierderi etc. – Din fr. indemne. (Sursa: DEX '98 )
INDÉMN, -Ă adj. (Rar) Care nu a suferit pagube, pierderi, răni; teafăr. [< fr. indemne, cf. lat. indemnis < in – fără, damnum – pagubă]. (Sursa: DN )
INDÉMN, -Ă adj. (jur.) care nu a suferit pagube, pierderi, răni; teafăr, nevătămat. (< fr. indemne, lat. indemnis) (Sursa: MDN )
indémn adj. m., pl. indémni; f. sg. indémnă, pl. indémne (Sursa: Ortografic )
| indemn adjectiv | masculin | feminin | | nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | indemn | indemnul | indemnă | indemna | | plural | indemni | indemnii | indemne | indemnele | | genitiv-dativ | singular | indemn | indemnului | indemne | indemnei | | plural | indemni | indemnilor | indemne | indemnelor | | vocativ | singular | indemnule | indemno | | plural | indemnilor | indemnelor | | îndemn substantiv neutru | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | îndemn | îndemnul | | plural | îndemnuri | îndemnurile | | genitiv-dativ | singular | îndemn | îndemnului | | plural | îndemnuri | îndemnurilor | | vocativ | singular | — | | plural | — | | îndemna verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) îndemna | îndemnare | îndemnat | îndemnând | singular | plural | | îndeamnă | îndemnați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | îndemn | (să) îndemn | îndemnam | îndemnai | îndemnasem | | a II-a (tu) | îndemni | (să) îndemni | îndemnai | îndemnași | îndemnaseși | | a III-a (el, ea) | îndeamnă | (să) îndemne | îndemna | îndemnă | îndemnase | | plural | I (noi) | îndemnăm | (să) îndemnăm | îndemnam | îndemnarăm | îndemnaserăm, îndemnasem* | | a II-a (voi) | îndemnați | (să) îndemnați | îndemnați | îndemnarăți | îndemnaserăți, îndemnaseți* | | a III-a (ei, ele) | îndeamnă | (să) îndemne | îndemnau | îndemnară | îndemnaseră | * Formă nerecomandată |