ÍNDIC, -Ă, indici, -ce, adj. (Rar) Indian2 (2). – Din lat. indicus. (Sursa: DEX '98 )
ÍNDIC, -Ă adj. indian. (< lat. indicus) (Sursa: MDN )
ÍNDIC adj. v. indian. (Sursa: Sinonime )
índic adj. m., pl. índici; f. sg. índică, pl. índice (Sursa: Ortografic )
indic adjectiv | masculin | feminin | nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | nominativ-acuzativ | singular | indic | indicul | indică | indica | plural | indici | indicii | indice | indicele | genitiv-dativ | singular | indic | indicului | indice | indicei | plural | indici | indicilor | indice | indicelor | vocativ | singular | — | — | plural | — | — | indica verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | (a) indica | indicare | indicat | indicând | singular | plural | indică | indicați | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | singular | I (eu) | indic | (să) indic | indicam | indicai | indicasem | a II-a (tu) | indici | (să) indici | indicai | indicași | indicaseși | a III-a (el, ea) | indică | (să) indice | indica | indică | indicase | plural | I (noi) | indicăm | (să) indicăm | indicam | indicarăm | indicaserăm, indicasem* | a II-a (voi) | indicați | (să) indicați | indicați | indicarăți | indicaserăți, indicaseți* | a III-a (ei, ele) | indică | (să) indice | indicau | indicară | indicaseră | * Formă nerecomandată
|