ÍVĂR, ivăre, s. n. 1. Clanță (la ușă). 2. Încuietoare (la ușă), zăvor. – Cf. săs. virol (= germ. Wirbel „șurub”). (Sursa: DEX '98 )

ÍVĂR s. 1. v. clanță. 2. v. zăvor. (Sursa: Sinonime )

ívăr (ivere), s. n. – Încuietoare, zăvor. – Var. ivor, verver. Fr. levier „mîner”, prin intermediul rut., pol. livar, rus. liver. Pierderea lui l-, anormală, se explică poate, printr-o confuzie cu sb., bg., rut. iver „așchie”, deoarece se întrebuințează adesea ca ivăr un fragment de băț (după Cihac, II, 152; Tiktin; Conev 79, direct de la iver). Der. din germ. Wirbel „piuliță” prin intermediul săs. virol (Lacea, Dacor., III, 745; DAR), nu este probabilă. Este dublet al lui livăr, (var. livără), s. n. (mîner; manivelă; flașnetă), cf. Cihac, II, 175 și Tiktin (Tiktin îl derivă pe livără „flașnetă” din gr. λύρα, și Meyer 244 din alb.). (Sursa: DER )

ívăr s. n., pl. ívăre (Sursa: Ortografic )

ívăr s. n., pl. ivăre / ivere (Sursa: DMLR )

ÍVĂR ~e n. înv. 1) Închizătoare primitivă la ușile caselor țărănești constând dintr-un mâner metalic montat la broască; clanță. 2) Încuietoare (la uși, ferestre etc.) constând dintr-o bară metalică orizontală mobilă, care intră într-o ureche fixată pe toc; zăvor. /<germ. Wirbel (Sursa: NODEX )