LĂFĂÍ, lăfăiesc, vb. IV. Refl. 1. A sta comod pe ceva sau undeva, întinzându-și corpul în voie. 2. A trăi comod, în belșug; a huzuri, a se desfăta. [Prez. ind. și: lắfăi] – Din magh. leffenni „a bălăbăni, a atârna”. (Sursa: DEX '98 )
LĂFĂÍ vb. 1. a se răsfăța, (înv. și reg.) a se proslăvi. (Se ~ pe cuptor.) 2. v. huzuri. (Sursa: Sinonime )
lăfăí vb., ind. prez. 1 sg. lăfăiésc/lăfăi, imperf. 3 sg. lăfăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. lăfăiáscă/lăfăie (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
lăfăi (1 -făi)   verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) lăfăi lăfăire lăfăit lăfăind singular plural
lăfăie lăfăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) lăfăi (să) lăfăi lăfăiam lăfăii lăfăisem
a II-a (tu) lăfăi (să) lăfăi lăfăiai lăfăiși lăfăiseși
a III-a (el, ea) lăfăie (să) lăfăie lăfăia lăfăi lăfăise
plural I (noi) lăfăim (să) lăfăim lăfăiam lăfăirăm lăfăiserăm, lăfăisem*
a II-a (voi) lăfăiți (să) lăfăiți lăfăiați lăfăirăți lăfăiserăți, lăfăiseți*
a III-a (ei, ele) lăfăie (să) lăfăie lăfăiau lăfăiră lăfăiseră
* Formă nerecomandată