LĂSCÁIE, lăscăi, s. f. Monedă de aramă valorând o jumătate de para, care a circulat în țările române în a doua jumătate a sec. XVIII; p. gener. monedă de valoare foarte mică. ◊ Expr. A nu avea (nici o) lăscaie (frântă sau chioară) = a nu avea absolut nici un ban. [Pr.: -ca-ie. – Var.: lescáie, lețcáie, lițcáie s. f.] – Din ucr. ljackyj. (Sursa: DEX '98 )

lăscáie (lăscắi), s. f. – Para, aspru, monedă divizionară de cupru, valoare, înv., paritate. – Var. lescaie, lețcaie. Rut. ljackyj „polonez”, pol. lakci „polonez” (Tiktin; DAR). Se folosește puțin la pl., principalul său înțeles fiind acela de termen de comparație, pentru a indica un obiect fără valoare ca sp. pito, pizca. – Lăscăiață, s. f. (Olt., Banat, oală cu două toarte) pare să se explice prin ideea de „oală fără valoare, hîrb” (Candrea). (Sursa: DER )

LĂSCÁIE ~ăi f. înv. 1) (în sec. XVIII) Monedă de aramă cu valoarea egală cu o jumătate de para. 2) fig. Monedă de valoare neînsemnată. ◊ A nu face nici o ~ a fi lipsit de valoare. A nu avea nici ~ (frântă sau chioară) a fi fără nici un ban; a nu avea nici un ban. [G.-D. lăscăiei; Var. lețcaie] /<ucr. ljackyj. (Sursa: NODEX )

lăscáie/lețcáie s. f., art. lăscáia/lețcáia, g.-d. art. lăscăii/lețcăii; pl. lăscăi/lețcăi (Sursa: Ortografic )