|
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner. (Sursa: DEX '98 )
MANDRINÁ vb. I. tr. A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinului. ♦ A îmbina etanș capătul unei țevi cu o placă metalică. [< fr. mandriner]. (Sursa: DN )
MANDRINÁ vb. tr. a lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare prin deformare plastică cu ajutorul mandrinului. (< fr. mandriner) (Sursa: MDN )
mandriná vb., ind. prez. 1 sg. mandrinéz, 3 sg. și pl. mandrineáză (Sursa: Ortografic )
| mandrina verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) mandrina | mandrinare | mandrinat | mandrinând | singular | plural | | mandrinează | mandrinați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | mandrinez | (să) mandrinez | mandrinam | mandrinai | mandrinasem | | a II-a (tu) | mandrinezi | (să) mandrinezi | mandrinai | mandrinași | mandrinaseși | | a III-a (el, ea) | mandrinează | (să) mandrineze | mandrina | mandrină | mandrinase | | plural | I (noi) | mandrinăm | (să) mandrinăm | mandrinam | mandrinarăm | mandrinaserăm, mandrinasem* | | a II-a (voi) | mandrinați | (să) mandrinați | mandrinați | mandrinarăți | mandrinaserăți, mandrinaseți* | | a III-a (ei, ele) | mandrinează | (să) mandrineze | mandrinau | mandrinară | mandrinaseră | * Formă nerecomandată | mandrină substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | mandrină | mandrina | | plural | mandrine | mandrinele | | genitiv-dativ | singular | mandrine | mandrinei | | plural | mandrine | mandrinelor | | vocativ | singular | mandrină, mandrino | | plural | mandrinelor | |