MATAHÁLĂ, matahale, s. f. 1. Ființă sau lucru de proporții exagerate (cu contururi vagi, greu de identificat); namilă, colos. 2. Ființă fantastică de mărime enormă și cu înfățișare îngrozitoare; p. ext. arătare, nălucă. 3. Sperietoare, momâie (mare). [Var.: mătăhálă s. f.] – Et. nec. (Sursa: DEX '98 )

MATAHÁLĂ s. v. uriaș. (Sursa: Sinonime )

MATAHÁLĂ s. v. momâie, sperietoare. (Sursa: Sinonime )

matahálă (matahále), s. f. – Colos, persoană sau animal de proporție exagerată. – Var. mătăhală (Mold.) mătăhanie, (Trans., Bucov.) mătăhuie, mătăhulă, (Mold.) mahală. Creație expresivă, bazată pe consonanța m-t, cf. motoc, butuc; terminație ca în Păcală, Tîndală (cf. un Radu Mutăhală, într-un doc. din 1609). Forma primitivă pare să fi fost *motohală, cf. motocoși, mototol, cu dublă asimilație vocalică. Der. general admisă, din mag. matoha „spectru, fantomă” (Cihac, II, 189; Candrea; Scriban) se bazează pe presupunerea inexactă că acest cuvînt înseamnă și „sperietoare”, sens pe care dicționarele trebuie să-l fi dat, grație acestei false etimologii. Cf. și metehău, meteahnă. Der. mătăhălos (var. Mold. măhălos), adj. (mărit enorm); mătăhăli (var. mătăhă(n)i, metăhă(n)i, mătănăi, mătălăi), vb. (a se bălăbăni, a se clătina), pentru relația sa semantică cf. sp. bambolear față de bamboche; mătalnic, adj. (extravagant); mătălnici(r)e, s. f. (extravaganță; potlogărie). Der. lui mătalnic din mag. motóla „vîrtelniță” (Loewe 79) nu are nici o probabilitate. (Sursa: DER )

matahálă s. f., g.-d. art. matahálei; pl. matahále (Sursa: Ortografic )

MATAHÁLĂ ~e f. 1) Ființă (sau mai rar lucru) de dimensiuni mari și neproporționate; namilă. 2) Ființă imaginară fioroasă de dimensiuni mari și neproporționate; monstru; dihanie. 3) Făptură cu înfățișare fioroasă. 4) Schelet de lemn înfășurat cu paie și acoperit cu zdrențe, care se pune pe un teren cultivat pentru a speria păsările dăunătoare; momâie. [G.-D. matahalei] /Orig. nec. (Sursa: NODEX )