|
MATISÍRE, matisiri, s. f. Împreunare a două capete de frânghie sau a două cabluri prin împletirea șuvițelor din care sunt alcătuite. – Cf. fr. matir. (Sursa: DEX '98 )
matisíre (nav.) s. f., g.-d. art. matisírii; pl. matisíri (Sursa: Ortografic )
| matisi verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) matisi | matisire | matisit | matisind | singular | plural | | matisește | matisiți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | matisesc | (să) matisesc | matiseam | matisii | matisisem | | a II-a (tu) | matisești | (să) matisești | matiseai | matisiși | matisiseși | | a III-a (el, ea) | matisește | (să) matisească | matisea | matisi | matisise | | plural | I (noi) | matisim | (să) matisim | matiseam | matisirăm | matisiserăm, matisisem* | | a II-a (voi) | matisiți | (să) matisiți | matiseați | matisirăți | matisiserăți, matisiseți* | | a III-a (ei, ele) | matisesc | (să) matisească | matiseau | matisiră | matisiseră | * Formă nerecomandată | matisire substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | matisire | matisirea | | plural | matisiri | matisirile | | genitiv-dativ | singular | matisiri | matisirii | | plural | matisiri | matisirilor | | vocativ | singular | matisire, matisireo | | plural | matisirilor | |