|
MELAMÍNĂ, melamine, s. f. Substanță chimică organică, întrebuințată la fabricarea unor materiale plastice rezistente. – Din fr. mélamine. (Sursa: DEX '98 )
MELAMÍNĂ s.f. (Chim.) Substanță chimică organică din care se obțin materiale plastice rezistente. [< fr. mélamine, germ. Melamin]. (Sursa: DN )
MELAMÍNĂ s. f. material plastic rezistent, pe bază de rășină sintetică, folosit pentru furniruirea mobilei de bucătărie, a unor panouri decorative etc. (< fr. mélamine) (Sursa: MDN )
melamínă s. f., g.-d. art. melamínei; pl. melamíne (Sursa: Ortografic )
| melamina verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) melamina | melaminare | melaminat | melaminând | singular | plural | | melaminează | melaminați | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | melaminez | (să) melaminez | melaminam | melaminai | melaminasem | | a II-a (tu) | melaminezi | (să) melaminezi | melaminai | melaminași | melaminaseși | | a III-a (el, ea) | melaminează | (să) melamineze | melamina | melamină | melaminase | | plural | I (noi) | melaminăm | (să) melaminăm | melaminam | melaminarăm | melaminaserăm, melaminasem* | | a II-a (voi) | melaminați | (să) melaminați | melaminați | melaminarăți | melaminaserăți, melaminaseți* | | a III-a (ei, ele) | melaminează | (să) melamineze | melaminau | melaminară | melaminaseră | * Formă nerecomandată | melamină substantiv feminin | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | melamină | melamina | | plural | melamine | melaminele | | genitiv-dativ | singular | melamine | melaminei | | plural | melamine | melaminelor | | vocativ | singular | melamină, melamino | | plural | melaminelor | |