|
mérs (= plecat) adj., pl. merși; fem. mearsă, pl. merse (Sursa: DMLR )
| merge verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | | (a) merge | mergere | mers | mergând | singular | plural | | mergi | mergeți | | | numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | | singular | I (eu) | merg | (să) merg | mergeam | mersei | mersesem | | a II-a (tu) | mergi | (să) mergi | mergeai | merseși | merseseși | | a III-a (el, ea) | merge | (să) meargă | mergea | merse | mersese | | plural | I (noi) | mergem | (să) mergem | mergeam | merserăm | merseserăm, mersesem* | | a II-a (voi) | mergeți | (să) mergeți | mergeați | merserăți | merseserăți, merseseți* | | a III-a (ei, ele) | merg | (să) meargă | mergeau | merseră | merseseră | * Formă nerecomandată | mers (adj.) adjectiv | masculin | feminin | | nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | mers | mersul | mearsă | mearsa | | plural | merși | merșii | merse | mersele | | genitiv-dativ | singular | mers | mersului | merse | mersei | | plural | merși | merșilor | merse | merselor | | vocativ | singular | — | — | | plural | — | — | | mers (deplasare) substantiv neutru | nearticulat | articulat | | nominativ-acuzativ | singular | mers | mersul | | plural | mersuri | mersurile | | genitiv-dativ | singular | mers | mersului | | plural | mersuri | mersurilor | | vocativ | singular | — | | plural | — | |